Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă

Murmurul sihaștrilor:


 
Biserica Cetatuia-Negru Voda

"Omul este lumea cea mică, astfel că el conține tot ceea ce cuprinde și tot ceea ce are în ea lumea cea mare "

„Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenunchiau în Cetăţuie, ce tăiau calea şi viaţa inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranţele şi temerile ceasului de faţă.“

... Gala Galaction

„Lumina străluceşte deasupra muntelui. Iată-i, sunt sihaştrii cei vechi ai Cetăţuiei, fără de pată, fără de vătămare. Ca o trâmbiţă răsună muntele, zi şi noapte, de murmurul neîncetat al rugăciunilor lor.“



Luna Iulie 2021

CAIET DE ... SARCINI ...

Timpul trece foarte repede și mă văd neputincios în a-mi îndeplini sarcinile pe care mi le-am trasat la început de an. Mai sunt multe de făcut dar timpul...iarăși timpul...nu mă lasă. Ba ploi peste ploi, ba începutul unei noi provocări...

La Troița de pe platoul Sfântului Ioanichie încă nu am terminat, mai este de pus acoperișul și amenajarea interioară și exterioară; la Schit noua temelie s-a executat, mai trebuie zidăria. Proiectul este gata dar atâta birocrație... te dă înapoi. Promisiuni, promisiuni, că drumul se v-a face, că o să găsim înțelegere pentru a racorda Schitul la energia electrică... Nu am cerut nimic nimănui ca să nu ni se ceară... Este greu să lucrezi cu oamenii dar mai ales sa te faci înțeles...

La Cetățuia mai sunt de săpat v-o doi metri în stâncă, cu pikamerul, 21 de metri în lungime și v-o 5 în lățime. Cine... Nisipul trebuie scos pentru amenajarea plăcii de egalizare... oameni puțini dar cu voință...Dar cât să ceri și omului, poate doar cât poate... 

Încrederea e mare chiar dacă lumea ne consideră a fi nebuni. Da, suntem nebuni pentru Hristos, iar când ne punem în gând a înfăptui ceva în numele Lui nu ne oprește nimic. Știm că ceea ce cerem se și împlinește.

Murmurul se aude iar pe munte, semn că nu suntem singuri, glas de rugă în plinul zilei dar și în noapte împletește simpla noastră rugăciune cu aceea ce de veacuri apără și acoperă străvechiul lăcaș și pe ai ei viețuitori.

Noi, cei afierosiți Domnului, împletim fuior de rugă și tămâie așa cum și înaintașii au făcut. Suntem mulțumitori pentru tot ceea ce este revărsat asupra noastră dar ca oameni ne mai plângem de neputințe pentru că prea vrem a le face repede pe toate.

Ne iartă, Doamne, ne iartă gândurile și cuvintele, ne iartă faptele și grijile le-ndepărtează. Dă putere trupurilor neputincioase și întărește Biserica.

protosinghel Modest Marian Ghinea



Luna Aprilie 2021

FĂRĂ TITLU ...

Într-o lumină a înserării, privind către umbrele norilor ce repede se scurg în zări de parcă fug să se adăpostească în casa cerului, la adăpost de negura nopții ce se apropie, pământul ascultă vântul ce povestește pe unde a mai umblat și ce a mai văzut... Ascultă, tăcând, și privind prin ochiul apelor către cer, trimite vântul să-i spună Domnului că omul, încununarea creației, nu se mai supune legilor firii bune ci s-a întors împotriva Creatorului său.

Răutatea, minciuna, vicleșugul, încununate toate de mândrie, au făcut din om un apropiat al lui satan. El, omul, nu mai are bucuria vieții ci bucuria lui este atunci când face rău ... Drumurile multora ce vizitează Biserici și mănăstiri, sunt doar drumuri spre locuri unde se pot face poze frumoase nu spre a te regăsi, spre a medita ... 

Trăim spre a mânca, a dormi, a ne satisface plăcerile, a judeca. Considerându-ne nemuritori nici nu gândim la ce o să fie în clipa următoare. Suntem ființe ce nu mai luminăm și nici altora nu putem a le arăta Calea... Trăim fără să simțim, iubim fără să iubim, folosim cuvinte mari care nu sunt de înțeles nici măcar pentru noi.

Omule, îmbrățișează un copac când te plimbi în natură, simte-i vibrația sevei ce urcă prin tulpină spre crengi până în vîrf, bucură-te și bucură-l pe Creatorul tău, zâmbește celor din jur, soției, copiilor, nepoților, rudelor, dușmanilor... Prin aceasta vei da dovadă că trăiești, nu ești o păpușă ce-i trage sforile păpușarul. 

Cu înțeles, de înțeles, spre meditație ...

protosinghel Modest Marian Ghinea



Luna Martie 2021

LUMEA AZI

Despre orice în lumea aceasta s-au scris tomuri ce umplu bibliotecile celor ce cred că acesta este adevărul. Despre gândurile, suferințele, psihicul omului s-au scris cărți foarte multe... Fiecare a căutat să scrie după cum îi dicta conștiința sa și după cum credea el că e mai bine. Un scriitor a scris într-un fel, un altul, altfel. Așa s-a ajuns la a citi părerile unora și altora dar fără a înțelege nimic.

Patericul egiptean ne arată urcările și căderile călugărilor dar celelalte cărți asemănătoare ne arată numai urcușul duhovnicesc al celor ce sunt enumerați în cuprinsul foilor, aceasta ca nu cumva să se smintească cineva...

Dacă privim mai îndeaproape faptele sfinților vedem că și ei au trecut prin încercări ale trupului și a minții, dar chiar de au căzut au trecut peste toate cu nădejdea în mult prea bunul Dumnezeu.


Încercările unora de a ne convinge că Dumnezeu nu e bun pentru că ne dă pedepse și închideri de lăcașuri sfinte, dau greș în fața celor ce merg pe calea strâmtă a credinței – nu a fanatismului. De crezi și nu te îndoiești, primești răspuns prin ceea ce se derulează zilnic în viața ta și în viața celor din jur.

Sunt biserici creștine unde războiul este la ușă dar ei rezistă, cântă laude lui Dumnezeu, se săvârșesc Sfintele Taine...  Se duc la cumpărături sau dorm noaptea – dacă dorm – în zgomotul exploziilor și a tirului de gloanțe. Oricând acoperișul de deasupra capului poate cădea peste ei, dar au încredere.

Lupta de azi e cu stăpânitorul lumii acesteia. Ateismul, secularismul de care se vorbește într-una. Dar ce să vezi, cei care „sar la bătaie” sunt cei care nu sunt duși pe la Biserică, cei ce se acund dar stau pe internet să se plângă de îngrădiri.

S-au trezit destui „filosofi” să scrie tomuri depre noua situație din țară și din lume. Se găsesc destui care cercetează site-uri și mail-uri pentru a arăta că există și cenzură, dar și pentru a comenta ”părerile lor”, răutăți ce de la o frază ajung la volume ...

Murmurul sihaștrilor trăitori încă pe tărâmurile noastre, se stinge la zgomotul chimvalelor tare răsunătoare ale minților neînțelepte ce se trezesc în urlet de lume și de necredință, dar murmurul e... murmur de rugă și credință pentru neam, glie, tradiții...

protosinghel Modest Marian Ghinea



Luna Februarie 2021

Trecut-au vremi și timpuri,
Cărbuni încinși în trupuri
Și rugă ce de ceruri
Nu s-a mai ascultat.
 
Trecut-au anotimpuri
Ce-n urmă, uscăciune au lăsat.
Uscat de pustiire,
De crengi ce făr de frunze
Mugur uscat n-au mai săltat.
 
În adieri de vânt
Ce ruga lumii n-a mai luat
La Cer să-nalțe murmur.
 
O jertfă făr de pată,
Ca fumul de tămâie
Spre Tatăl îndreptată.
 

Îmi amintesc de timpurile în care muntele Cetățuii se afla într-o golătate și simplitate ce mie, omul venit de la oraș, nu îmi plăcea. Doream pădure bogată, vegetație sălbatică, cărări largi și băncuțe cât mai multe pentru odihna oaselor neputincioase.  Doream să aud, cum din pământul ce-l călcam, zgomotul pașilor cântă unindu-se cu fuiorul vânticelului ce prin frunzele rarilor copaci ducea viers de rugă, murmur misterios ce mă învăluia îmbrățișându-mă cu fiori de simțuri ce aduce bucurie.

Fagii măreți, cei câțiva care mai rămase-ră scăpați de furia topoarelor, duceau și împleteau acel murmur neînțeles trecându-l prin trunchiuri și crengi decojite ale carpenilor ce țineau de urât stâncilor răzlețe scăpate de mâinile uriașilor uitați de lume și de istorie.

Istoria ne-a ținut treji, ne-a îndemnat la a iubi acest pământ ce plin de jertfele de libertate ale înaintașilor e sfânt, și sfântă este credința ce de veacuri a unit acest popor.

Sfinți adăpostiți de peșteri și bordeie, și crăpături ale muntelui, ce țin pe ale lor oase peștera sfântă străjuită de rugă neîncetată. Rugă – murmur, nestrigată, neînpodobită de isoane, rugă din suflet pentru mama Țară ce e suferindă, bătrână, ce nu mai are ajutor decât Prestolul ce-o ține-n viață prin Liturghia simplă și curată.

Ne-mpodobim cu sfinți - săraci în ochii lumii dar bogați cu Dumnezeu -, ne lăudăm cu ei și vai, cât mai umblăm să îi ”pupăm”, dar umbletul nostru nu e după viața lor, e umblet de ”a fi umblat...”   Nu-i auzim când ne grăiesc în conștiință cum nici pe Dumnezeu nu-L auzim, iar glasul lor de murmur nu mai este decât o frântură de jelanie ce ne face a tresări puțin... și iar ne-ntoarcem la ce lumea ne oferă prin viclenia celui rău.

Pe cărăruia ce urcă-n Cetățuia rar mai auzi că s-a văzut bătrânul cu un săcotei de mere, dar el ajută în ascuns pe toți cei ce sfioși, cu încredere urcă spre ași goli traista ce-o poartă-n spate de toate grijile și rănile din suflet... și tulburarea și mândria...

Ce vrei mai mult... o viață ai, și în complexitatea ei te lupți pentru a avea nu pentru a te bucura. Dar Dumnezeu nu se uită la știința ta, la frumusețea și bogăția ta, privește în sufletul tău. Acolo caută Tatăl ceresc simplitatea.

Murmur de rugă vreau din nou să aud pe muntele sfânt, murmur de rugă ce vântul adiind printre copaci duce cuvintele rugătorilor sihaștri pe cărarea plină de pietre și oase și cioburi de vase ce odinioară prinoase purtară spre veșnica pomenire a înaintașilor noștri.

E timpul de trezvie, e timpul de a uni murmurul nostru de rugă cu glasurile generațiilor de pustnici și rugători din lume și din lăcașuri sfinte... E timp de a nu mai cere ci de a da... Datori suntem Părintelui și Fiului Mântuitor și Duhului Sfânt, datori suntem că...ne iubesc...

protosinghel Modest Ghinea



Luna Ianuarie 2021

A AVEA PACE...
Citesc, meditez, mă rog, muncesc....

De ce sunt călugăr ?...   Pentru că mi-am dorit această viață încă din copilărie. Și nu numai că mi-am dorit aceasta dar am citit, m-am documentat, am fost la mănăstire, plecam cu bicicleta de acasă, după ce-mi terminam temele, (Cernica – de lângă București); îi cercetam pe călugări cerându-le sfaturi și întrebându-i ce fac ei în mănăstire. Mă gândeam că sunt fără griji, că nu au ”ispite”... Pe chipurile unora vedeam o bucurie și o lumină iar la întrebările mele răspundeau cu zâmbet.

Uneori îi vedeam cu barca pe lac, pescuiau, alteori erau la săpat în marea grădină a mănăstirii. Când oboseau se așezau pe pământ și scoteau șiragul de metanii mișcând degetul pe fiecare bob...

La umbra stejarilor seculari din jurul bisericii Sfântul Nicolae, simțeam o pace interioară pe care nu pot a o grăi în cuvinte.

Astăzi, mulți dintre tinerii viețuitori din mănăstiri, citesc...pe telefon... interpretează cuvintele scripturii și pun accent pe comentariile lor. Odată, câțiva adolescenți m-au întrebat despre diferite comentarii legate de subiectele la BAC. Le-am spus că Eminescu, Arghezi, Labiș și alții, atunci când au scris poeziile nu s-au gândit la ce ar comenta cineva ci la frumusețea versurilor. Dar iată că anumite persoane s-au găsit să facă diverse comentarii iar bieții copii trebuie să pună valoare și accent pe ce spun ”comentatorii” nu poetul. Așa și astăzi, mulți pun mai presus comentariile unor neinspirați și nerugători.

Păi, măi oameni buni, ce a spus Hristos Mântuitorul ?  ”Nimeni nu știe când vine sfârșitul. Nici oamenii pe pământ nici îngerii în cer, nici chiar Fiul...ci numai Dumnezeu Tatăl...” Atunci de ce ne îndepărtăm de rugăciune, de meditație, de muncă, de citit ce este bun pentru suflet... Psaltirea, care nu ar trebui lăsată pentru că ea cuprinde și rugăciuni și cereri și istorie biblică.

De ce oare ne batem capul tulburându-ne de grijile lumii acesteia ? ”Lasă-i zilei răutatea ei”... E nevoie de trezire spirituală în duh de rugăciune, e nevoie de pace cu Dumnezeu, cu oamenii și cu noi înșine. E nevoie de aflare a păcii interioare. Când o vei afla, omule, nu te va mai afecta nimic din cele ce acum le consideri ”griji”. Eu, pace vă doresc!

protosinghel Modest Ghinea
 

Februarie 2020

PILDA VAMESULUI SI A FARISEULUI, INTR-O NOUA PERSPECTIVA:

Inainte de a incepe sa scriu, m-am gandit daca este bine sa dau raspuns acelor persoane care ma "ataca" gasind fel de fel de interpretari la randurile mele. L-am intrebat pe Dumnezeu ce sa fac, iar raspunsul nu a intarziat: ignora... Acest lucru il voi face, voi ignora mesajele si "scursurile" ce pornesc valuri dupa valuri impotriva mea. Nu degeaba se spune ca "cel ce este iubit de Dumnezeu este mereu incercat".


Dar sa pornim a povesti:


Doi oameni au purces la Templu pentru a se ruga. Unul era vames iar celalalt fariseu. Fariseul umflat de mandrie, se ruga zicand: Eheee, Doamne, nu sunt eu vrednic de mila Ta ? Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala, ma rog, urmez legile Tale... Insa nu sunt ca asta... Iti multumesc.


Starea lui era una buna, dar plina de mandrie. Ah, trufia aceasta ce-i chinuie pe multi...


Vamesul, nu indraznea sa se uite in sus, ci incet, lovindu-se cu pumnul in piept, spunea aproape fara sa fie auzit: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului...


Fariseul, omul cel de azi care crede ca stie totul, care posteste si se roaga dar care judeca pe toata lumea dar mai ales clerul, este plin de mandria cea incapatanata, nu poate distinge legea iubirii lasata de Hristos si, pentru ce... Ca el este un "ales"... un "citit" in Scriptura talcuita de el si de altii ce fac pe misticii. Pun gand rau tuturor celor care nu sunt ca ei, ii otravesc cu veninul scrierilor, cuvintelor spuse, intrebarilor.. de parca sunt in timpul primelor veacuri cand Marele Constantin, dand libertate crestinilor acestia au uitat de mila, iubire, respect, si, au purces la lupte pentru asi impune propriile idei distrugand Legea Lui Hristos.


Acest lucru il fac toti aceia care se rup de BISERICA, de comunitatea in care ar trebui sa fie, se rup de comuniunea in rugaciune la jertfa Liturghiei pentru ca ei, asa zisii mistici nu vor sa fie cu noi. Nu intreaba ci hulesc iar ei zic ca fac bine. Degeaba preotii, arhiereii, cauta prin pace sa le raspunde, dezbinatorii sunt irascibili. Atunci unde e cainta ? Unde e dorinta de a urma Mantuitorului ? "Dupa roade se vor cunoaste daca sunt ucenicii mei..."


Iata fariseul, "jandarm" in biserica zilelor noastre.


Vamesul: Caindu-se, lovindu-se in piept, fara sa fie vazut, murmura "Doamne, milostiv fii mie pacatosului..."


Sunt in biserica si oameni ce tac dar tacerea lor este strigatul catre cer, asculta, respecta, iubesc... Vorbirea lor cu Dumnezeu este continua dar nu fac din aceasta un teatru ieftin. Cand nu inteleg ceva il intreaba pe duhovnic, cer sfat si-i spun lui Dumnezeu ca ei vor sa-l iubeasca dar vointa le este slaba, ei vor sa-l cinsteasca dar grijile lumii ii acopera. Recunosc nimicnicia lor dar, asa cum sunt, cer sa fie primiti in bratele Parintelui Ceresc. Ei nu se indoiesc, nici nu rastalmacesc Scriptura, nici nu se iau dupa asa zisii cunoscatori in tainele scrierilor mistice. Da, misticismul este bun dar cu anumite limite...


Voi, comentatorilor si doritori de a aprinde fitilul lampii, in intunericul mintii voastre nu vedeti ca lampa nu are ulei ? Va veti duce sa va cumparati ? Dar Mirele nu va va astepta... Si usa se va inchide...


Vedeti unde mergeti si cu cine va asemanati...Vamesul sau fariseul ?...


protosinghel Modest Ghinea


Ianuarie 2020

SCHIMBĂRI:

Şi timpurile şi anotimpurile s-au schimbat... Şi oamenii se transformă.. Viaţa ne dă ceea ce noi îi dăm, adică vedem reversul medaliei. Medalia ne este dăruită ca simbol al vieţii, ca dar nemăsurat de la Cel de Sus iar noi tratăm totul ca pe ceva ce ne este îndrituit a primi.


Nu-mi era teamă a pleca din mănăstire către o destinaţie oarecare înainte de 1990, acum am ajuns a mă tulbura acasă, în mănăstire, atunci când diverse persoane fără nici un respect tratează sfinţenia ca pe un loc oarecare unde pot face ce vor, pot zice ce vor, pot să te pună la respect că aşa vor...


Deunăzi, un tânăr mi-a cerut să-l spovedesc. l-am întrebat dacă ştie ce înseamnă spovedania şi mi-a răspuns că asta e problema mea ? Ce, dacă ştiu eu, ce-l mai întreb pe el. Apoi a început a vocifera că biserica nu face nimic pentru ca omenirea să se schimbe...


Sufletul a început să se tulbure, trupul a început să tremure. O teamă necunoscută până acum a început a pune stăpânire pe mine. Am încercat să îi vorbesc cu calm şi să-i dovedesc, cu argumente, că nu are dreptate, că este un rebel şi de aceea îl detestă cei din jurul lui. Nu ne obligă Dumnezeu, ne obligă conştiinţa...avem libertate de a alege.


Discuţia a continuat în curtea mănăstirii cu acuze din ce în ce mai grave la adresa clerului iar eu, cu calm, încercam să aplanez conflictul ce ar fi putut degenera. Nu mai era o discuţie ci un foc de invective din partea acelui tânăr. L-am rugat să înceteze, mai erau şi alte persoane în curte care deja simţeau că a pornit o luptă de idei între un fanatic demonic şi un doritor de linişte.


Nu am mai vrut să răspund la întrebările lui şi am pornit spre biserică dar el, cu o vrăşmăşie verbală de parcă diavolul în persoană venise a se contra cu mine, m-a făcut laş spunând că fug de ceea ce nu-mi convine.


Când te disculpi te acuzi, când vorbeşti te acuzi, când taci te acuzi... Iată de ce pustnicii nu au dorinţă de a fi cu oamenii ci în locuri ascunse pentru a nu le fi tulburată rugăciunea. Să nu creadă cineva că mănăstirile mai sunt locuri de pace, de rugăciune, de meditaţie... Au ajuns teatre de război... lupte ce se duc pentru desfiinţarea acestor lăcaşe de cult ce caută să mai ţină aprins opaiţul cu puţinul undelemn. Cei ce doresc viaţa îngerească a luptei monahului cu lumea s-au împuţinat, acum sunt căutate mănăstiri cu condiţii, locuri unde "călugării" pot avea acces la tot ceea ce le dă modernitatea. Unde mai afli doritori de învăţăminte duhovniceşti şi trăitori în smerenie şi neajunsuri ? Purtători de haina sunt o mulţime, dar rugători....


Dar viaţa merge înainte iar sfintele lăcaşuri se schimbă şi ele la fel ca şi oamenii... Un timp va trece şi mănăstirile, schiturile, vor deveni obiective turistice la fel ca în occidentul cel fără de Dumnezeu. Puţinii monahi adevăraţi din zilele noastre nu pot trâmbiţa şi reînvigora viaţa ascetică, nu mai avem un Paisie de la Neamţ, un Gheorghe de la Cernica, un Irodion de la Lainici... Ne lăudăm cu Sfinţii noştri dar nu le urmăm exemplul, ne place să mergem în aşa zise pelerinaje dar nu trăim nimic, nu schimbăm nimic în viaţa noastră... facem poze... doar cu acestea rămânem...


Ani de zile l-am rugat pe Dumnezeu pentru noi vieţuitori dar am fost pretenţios cerând să fie statornici, ascultători şi cu frică de cele sfinte. Dumnezeu nu mi-a răspuns, deci, nu are de unde trimite... Acum ce avem de făcut ? Să luptăm pe mai departe, să răbdăm luptele ce se duc de către mulţi spre a ne distruge credinţa, tradiţiile, istoria...


Doamne, am început un nou an, fii cu noi, ajută-ne în a ne înţelepţi, a urma învăţăturile Tale, a fi mai buni şi a nu surpa zidurile Bisericii Tale prin dorinţe şi viaţă deşartă. AMIN.


protosinghel Modest Marian Ghinea



Anul 2013

ANUNT DESPRE SFANTUL IOANICHIE CEL NOU:

Uneori este nevoie de a fi scuturati - intre ghilimele de rigoare - pentru a ne aminti ca prea suntem cu capul in nori. Cetatuia in anul ce a trecut, precum si acum, ca inca nu s-au sfarsit problemele, trece printr-o schimbare, iar aceasta este impusa de noi reguli "asezatoare" peste vietuitorii de aici. Dar viata noastra isi va urma cursul sau, "daca pe Mine m-au prigonit si pe voi va vor prigoni" spune Mantuitorul. Aceasta ne este de folos pentru a medita mai mult, a fi mai destoinici in a cunoaste "semnele, a gandi ca oricand firul vietii noastre ce se desfasoara din ghemul timpurilor, se poata afla slabit sau chiar si rupt. Nu am gandit prea mult la moarte ca la o intalnire cu Hristos, nu am gandit ca sfintii nostri mijlocitori in fata Tatalui Ceresc, ne vor lasa... Si totusi, unde s-a gresit ?... Mi-am pus nu numai eu aceasta intrebare ci multi din fii duhovnicesti ai Cetatuii...


Ascultarea este mai presus decat LITURGHIA. ascultarea te mantuieste, nu esti tu de vina pentru ceea ce faci din ascultare. Eu sunt doar un administrator ce in numele Kiriarhului administrez bunurile Cetatuii. Sfantul Ioanichie nu este al meu, nu este proprietatea mea este al credinciosilor ce au nevoie de mijlocirea sa.


Sfantul Ioanichie cel Nou a facut ascultare mergand sa mangaie si pe altii, pe cei ce nu puteau a urca in Cetatuie. Astfel, in 19 zile ale lui Ianuarie anul Domnului 2013, spre seara, Sfantul Ioanichie a facut un ultim drum pe muntele sihastrilor, condus de fii sai duhovnicesti, iar coborarea nu a fost pe cararea cea mare ci pe "colt" in apropierea pesterii unde s-a nevoit peste 30 de ani.


Mahnirea sufleteasca nu trebuie sa fie insa in sufletele celor ce l-au iubit si il iubesc pe Sfantul Ioanichie, ci toti sa afle ca un glas,nefiresc, s-a auzit pe munte zicand:

"Nu te întrista turmă mică, veți primi bucuria Domnului."

Nu suntem singuri, si chiar de s-ar pravali muntele comoara noastra este rugaciunea, "murmurul sihastrilor"...


Acum, cinstitele moaste ale Sfantului Ioanichie, se afla la manastirea Negru Voda din Campulung, sa fie si cetatii de ajutor... Dar şi acasă, în Cetăţuia, în racla cea veche se află părticele din cinstitele sale moaşte.


Am vrea sa credem ca munca noastra de cercetare a vietii sfantului nu a fost in van, am vrea ca slujbele sa nu fie schimbate macar ca o recunoastere a dragostei noastre fata de sfant, am vrea sa fie iubit sfantul macar pe jumatate cat l-am iubit noi, sa fie considerat asa cum il simteam noi, batranul sfatuitor... In noptile din Cetatuie, fii sai duhovnicesti stateau pe langa racla si-l simteau viu, cereau sfat si il primeau, in ziua de 20 ianuarie cand si-au luat ramas bun de la sfantul, plangeau considerandu-se parasiti... Nu trebuie uitat insa ca Cetatuia este locul sfantului, locul intrarii in monahism, locul unde domnitorii veneau sa-i ceara sfat, locul pesterii sale, asa ca nu a parasit sfantul pe nimeni, si nu va parasi pe cei ce-l iubesc. Sa nu fie nimeni trist ci privilegiat ca a putut fi des in preajma sfantului Ioanichie Cetatuianul...

* Manastirea îsi asuma întreaga responsabilitate pentru opiniile exprimate.