Pentru a afla cine sunt aceştia, a trebuit ca vestitul Herodot să scrie "Istoriile" sale. El a fost primul care năzuind să dea o veritabilă istorie universală pentru vremea lui v-a închina geţilor mai mult de câteva cuvinte.

Strămoşii noştri sunt înconjuraţi de o aură tainică în ceea ce priveşte creştinarea lor. În timp ce în alte locuri (M-ţii Buzăului de ex.) bisericile rupestre pot fi reconstituite doar prin presupuneri, având la bază puţine date materiale, există însă un grup de biserici rupestre care şi-au menţinut până azi funcţiile de Altar al Domnului situate într-un fel de triunghi tainic, într-o nişă ecologică ocrotitoare a obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor româneşti. Este vorba de zona Muscelului, iar bisericile rupestre în funcţiune sunt: Corbii de Piatră, Nămăeşti şi Cetăţuia Negru Vodă; zonă în care s-au găsit dovezi materiale certe care atestă că strămoşii noştri erau - aşa cum se spune adeseori - creştini înaintea creştinismului.

De-a lungul timpului ca vechi locaş de cult ce a fost odată dacic iar acum creştin, a avut o existenţă sinusoidală, cunoscând atât perioade de maximă înflorire cât şi perioade adânci de pustiire şi distrugere. Locurile acestea pe lângă marea încărcătură religioasă pe care o au, conţin şi extrem de bogată încărcătură istorică, atât prin poziţia geografică cât şi prin marile personalităţi care şi-au pus amprenta aici printre care enumerăm pe : savantul şi omul politic persan Fazel ol Lah od-Din (1247-1318) care scrie în Djamiot Tevarikh (suma istoriilor) despre luptele tătarilor de pe teritoriile româneşti (Valagh); Paul din Alep etc. [biserica rupestra]

În acest locaş cu numele Cetăţuia lui Negru Vodă, îşi vor găsi refugiul la liniştea zidurilor şi laolaltă în rugăciune cu sihaştrii, Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Matei Basarab la 1634, Constantin Şerban Vodă la 1658, Brâncoveanu Constantin - martirul - la 1690, din a cărui poruncă s-a pictat cel de al doilea strat în biserica din stâncă; Stolnicul Constantin Cantacuzino, la 1775; primul rege al României Carol I, ce a vizitat în câteva rânduri ruinele vechii cetăţi. [tablou votiv]

De schit s-au interesat numeroşi învăţaţi români, istorici, arheologi, oameni de cultură precum Nicolae Bălcescu, Al. Odobescu, Grigore Tocilescu, Nicolae Iorga, I.D.Ştefănescu, Dinu Rosetti, Traian Dorz, şi alţii. [tablou votiv]

Frumoase note de călătorie ne-au fost transmise în timp de preotul şi scriitorul Grigore Pişculescu cunoscut cu numele de Gala Galaction; "Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenunchiau în Cetăţuie, ce tăiau calea şi viaţa inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranţele şi temerile ceasului de faţă".

Precum pasărea Phoenix renaşte din propria-i cenuşă, aşa şi Cetăţuia a scuturat praful trecutului, colbul timpului, reînflorind prin mireasma rugăciunilor ce se înalţă din nou.

Senzaţia pe care o încerci în aceste locuri, chiar simplu trecător pe aici fiind, este de reculegere, de puritate, simţi că ai regăsit natura într-o stare parcă de început de veacuri.

Viaţa de aici este aspră, dură precum stânca în care este săpată bisericuţa, numai cei cu adevărat plini de dăruire reuşind să rămână o viaţă întreagă, până la moartea fizică, stând în rugăciuni şi nevoinţe de tot felul.

Tradiţia orală consemnează faptul că trei mari sihaştri ce au pustnicit aici au făcut un jurământ ce l-au lăsat ca regulă vieţuitorilor din Cetăţuia; "Şi legământ va fi, de rânduiala se va ţine, nimic nu va lipsi..."

Din 1992 schitul a devenit mănăstire. Din anul 1993 aparţine de Episcopia Argeşului şi Muşcelului, iar Prea Sfinţitul Episcop Calinic supraveghează mersul duhovnicesc şi administrativ al mânăstirii.

Odată cu anul 1993 în mănăstire se începe o nouă perioadă de refacere pentru că lungile răstimpuri de părăsire şi ruinare, laicizarea, indiferenţa de viaţă religioasă şi cea faţă de vestigiile trecutului au condus la decăderea treptată a aşezământului. Pentru revitalizarea acestui vechi locaş de cult trebuie depuse eforturi deosebite atât materiale cât mai ales duhovniceşti.

Libertatea recuperată în Decembrie 1989 - acum greşit înţeleasă de unii - face ca acele persoane ce vin la mănăstire să nu îşi dea seama de adevărata înălţime duhovnicească ce o reprezintă viaţa în rugăciune.

Printre lucrările derulate din 1993 încoace, pot fi enumerate; construirea unei noi clopotniţe, a unei bibloteci - ce conţine la ora actuală un număr de 5000 de volume, "construirea unei magazii pentru materiale şi diverse obiecte, pridvor nou la biserica rupestră, aghiazmatarul, chilii pentru vieţuitorii mânăstirii etc.

După cuvântul lui Hristos ce zice "orice veţi cere crezând, vi se va împlini vouă", aşa şi în Cetăţuia, într-un loc atât de abrupt, s-a introdus în 1997 curentul electric. La fel visul a devenit realitate când s-a instalat funicularul necesar transportului alimentelor, materialelor şi mai ales a apei. Credinţa este puterea noastră personală; oamenii sunt nişte creatori foarte puternici. Ei se nasc cu credinţă în univers, şi tot ceea ce crează ei are la bază credinţa. Întreaga noastră putere de creaţie este investită în convingerile noastre, şi întrucât noi credem în ele, acestea reprezintă pentru noi realitatea.

Gândul la "vasiliadele" Arhiepiscopului Cezareei Capadociei (Vasile cel Mare) a făcut posibil împlinirea unui alt vis, construcţia unui Schit - Sf. Ierarh Modest, precum si ridicarea casei si bisericii Sf. Români de pe Valea Chiliilor Metoc al Manastirii Cetatuia.

Hotărârea şi puterea sunt date de tăria credinţei izvorâtă din cuvinte evanghelice.

Din vara lui 2000 mânăstirea Cetăţuia Negru Vodă, editează o revistă de spiritualitate [Murmurul Sihastrilor] ce cuprinde: stiri, pagina copiilor, medicina, spiritualitate, comori ale ortodoxiei romanesti si altele.

Dragostea de adevăr este atât de adânc sădită în sufletul omului, încât până şi păgânii cei mai înverşunaţi iubesc şi respectă adevărul şi pe oamenii cinstiţi. Cine nu vrea să-şi piardă respectul de sine trebuie să spună întotdeauna adevărul. Oricât de sus s-ar ridica omul faţă de semenii lui, orice poziţie ar ocupa în societate, oricâte calităţi ar avea, dacă nu iubeşte adevărul, el pierde respectul de sine şi, totodată, pe al celor din jur.

Dragostea de adevăr a făcut să apară şi această lucrare, simplă, ce poate scoate în evidenţă modul de a gândi al unei persoane, o persoană la fel de simplă dar în care Dumnezeu a pus SPERANŢA.

De pe vremea dacilor care se rugau între pereţii peşterii din Cetăţuia, şi din momentul naşterii acestui popor când s-a aprins flacăra creştinismului care a luminat cărările vieţii lui, lumina credinţei nu s-a stins şi nu se v-a stinge decât la sfârşitul veacurilor.

Atâta timp cât vor exista oameni, pe acest pământ, însetaţi de Dumnezeu, aceştia vor urca mereu treptele credinţei poposind ca şi înaintaşii lor la umbra bisericuţei din peştera milenară.

Credem cu tărie că Dumnezeu v-a apăra prin puterea sa acest loc plin de sfinţenia strămoşilor noştri.

Din vârful stâncii, Cetăţuia lui Negru Vodă, va îndemna şi de acum înainte pe oameni să păstreze nealterată credinţa în Dumnezeu, Calea, Adevărul şi Viaţa.

[ sus ] [ index ]